Derby pe Secaturi - prefatat de Teo Laza
19-03-2011 14:55
DE CE S-AU TEMUT N-AU SCĂPAT!
Etapa a doua a Ligii a 4-a la fotbal se desfăşoara în acest weekend. După eşecul de duminica trecută de la Ştei, oficialii budureni au luat decizia de a juca următorul meci pe terenul propriu `Secături`. După un tur în care formaţia Poiana a disputat meciurile de `acasă` la Beiuş, a venit vremea ca iubitorii fotbalului din Budureasa să-şi vadă favoriţii pe `Secături`. Din păcate vremea nu este favorabilă, pentru duminică fiind anunţate ploi. În atari condiţii terenul, şi aşa moale, va fi distrus de crampoanele jucătorilor de la Poiana si ai celor de la Unirea Valea lui Mihai. De acest lucru se temea şi primarul comunei, Radu Olea, care în această săptămână a trimis oameni sa amenajeze terenul. Se pare că toată munca a fost în zadar.
Intrat în renovare înca de la finalul sezonului trecut, terenul de pe `Secături` nu s-a refăcut complet pâna în acest moment. După operaţiuni de îndreptăre a denivelărilor peste gazon au fost duse zeci de rabe cu pământ. Apoi a fost semănată iarbă, dar aceasta n-a răsărit cum se aştepta, aşa că s-a mai semănat odată. În tot acest timp gazonul a fost cruţat, jocurile din campionat desfăşurându-se la Beiuş. Se spera ca în aceasta primăvara terenul să se prezinte bine, dar iarna lungă de la poalele Apusenilor a dat peste cap toate speranţele iubitorilor de fotbal din zonă.
Duminică pe `Secături` Poiana întâlneşte ocupanta locului doi, Unirea Valea lui Mihai, care în tur s-a impus clar cu 4-0. Budurenii sunt pregatiţi pentru un joc bun si pentru victorie, în primul rând pentru a păstra şansele de obiectiv (un loc în primele 3) şi apoi pentru a spăla înfrângerea de duminica trecută. Tot stafful tehnic al budurenilor este încrezător, mai ales că revin în teren accidentaţii Ioan Oraş şi Dragoş Balog.
Teodor Laza

